CNMV Slobozia – în doliu

Rămas bun, doamna profesoară!

Suntem triști zilele acestea, profesori, elevi și absolvenți ai Colegiului National  “Mihai Viteazul” din Slobozia aflând cu durere că a plecat mult prea devreme dintre noi doamna Adriana Tonț, profesor de matematică în această școală peste 40 de ani, de la absolvirea facultății și până după pensionare.

De-a lungul anilor a format numeroase generații de elevi, mulți dintre ei olimpici la matematică, care au urmat, după absolvirea liceului, facultăți de profil devenind ingineri, medici, profesori etc. 

Meritele doamnei Adrian Tonț au fost recunoscute la nivel județean și național, elevii pregătiți de dânsa remarcându-se  printr-o pregătire excepțională în domeniul matematicii, în cadrul marilor centre universitare.

Doamna profesoară Adriana Tonț a fost o persoană de excepție, atât ca profesor, cât și ca om, toți având de învățat de la dânsa în decursul îndelungatei sale activități.

Va rămâne veșnic în amintirea noastră!

Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Funcții plătite din fonduri publice la data de 31 martie 2021

Simulare examene naționale – EVALUARE NAȚIONALĂ

29 MARTIE 2021 – LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

30 MARTIE 2021- MATEMATICĂ

ACCESUL ÎN SĂLI SE FACE ÎNTRE 8,00-8,30

DESFĂȘURAREA PROBEI – 9,00 -11,00

„se interzice pătrunderea în sală cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare”

„elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor folosesc numai creion negru”

Documente manageriale

https://drive.google.com/drive/folders/1GciW3PwuWtco1HCh-kWX2pyub2vEjiwT?usp=sharing

Simulare examene naționale – BACALAUREAT

22 martie 2021 – Limba și literatura română

23 martie 2021 – Matematică/Istorie

24 martie 2021 – Proba la alegere a profilului

Elevii vor intra în săli între orele 8,00-8,30, conform repartizării de la avizier, având asupra lor acte de identitate și instrumente de scris de culoare albastră.

Între 8,30 -9,00 are loc instruirea elevilor și completarea foilor de examen.

Între 9,00 – 12,00 are loc proba scrisă.

Ofertă educațională ASE

Întâlnire cu elevii ce se dovedesc interesati de posibilitatea de a deveni studenti FABIZ (Facultatea de Administrarea Afacerii), ASE Bucuresti. Propun o comunicare sincera, bazata pe intrebari si raspunsuri menite a lamuri, in masura posibilitatilor, aspecte de interes general.  Valentina Ghinea is inviting you to a scheduled Zoom meeting.

Topic: Ce facem dupa ce absolvim liceul?
Time: Feb 18, 2021 03:30 PM Bucharest

Join Zoom Meeting
https://ase.zoom.us/j/85603182415?pwd=bGpkdGsvRk9VZDBzZ0tXVHJodEgxQT09

Meeting ID: 856 0318 2415
Passcode: 357243

Cu stima,Valentina Mihaela GHINEA, Associate Professor, Ph.D.  

Precizări organizatorice cu privire la reînceperea școlii din 8 februarie 2021

8 februarie – începutul semestrului II.

Reîncepem școala conform scenariului galben: clasele a XII-a și a VIII-a vor fi prezente fizic la școală, iar clasele V-VII și IX-XI rămân în învățământ online.

Repartizare săli clase

Clasa a VIII-a – în Laboratorul de Biologie

Clasa a XII-a A – etajul I, sala XIE

La parter rămân clasele conform așezării din toamnă

XIIG-XIIE-XIIC-XIIB

                                  XIID

                                 XIIF

Deocamdată, vom respecta circuitul stabilit în toamnă – intrarea pe la secretariat, ieșirea – pe la elevi.

În această etapă, a scenariului galben, elevii de la cele 8 clase se vor așeza câte unul în bancă.

Intrarea la ore se va face conform orarului din ianuarie 2021, respectându-se pauzele noastre tradiționale, inclusiv pauza mare de la 10,50. Același orar va fi respectat de elevii rămași în învățământul online.

Reamintim regulile de bază care trebuie respectate:

-Elevii şi personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască în permanență, în sălile de clasă, în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unității de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi exterior.

-Accesul persoanelor care nu au calitatea de elev sau angajat al unității de învățământ (părinţi, alţi însoţitori etc.) va fi interzis în afara cazurilor excepţionale, pentru care este necesară aprobarea conducerii unităţii de învăţământ.

-Elevii nu vor consuma în comun alimente sau băuturi şi nu vor schimba între ei obiecte de folosinţă personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc.).

-Atât elevii cat şi personalul au obligația de a se spăla /de a-și dezinfecta mâinile:
a. imediat după intrarea în şcoală şi înainte de a intra în sala de clasă;
b. înainte de pauzele de masă;
c. înainte şi după utilizarea toaletei;
d. după tuse sau strănut;
e. ori de câte ori este necesar.

Transferuri soluționate în CA a CNMV din 1 februarie 2021

Transferuri, februarie 2021

Program examene de diferență

Joi, 04.02.2021, ora 9,00 – Limba latină

Vineri, 05.02.2021, ora 9,00 – Informatică

Rezultatele Concursului Național de Creație Literară/ Eseu ”Mihai Eminescu”, ediția a XII-a

Festivitatea de acordare a premiilor Concursului Național de Creație Literară/ Eseu ”Mihai Eminescu”, ediția a XII-a, va avea loc vineri, 15 ianuarie 2021, ora 10.30, în Parcul de Est ”Mihai Eminescu” din Slobozia, la statuia poetului național, în cadrul acțiunii culturale organizate de Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița și Colegiul Național „Mihai Viteazul”.
https://drive.google.com/file/d/1cY46Du__3mA4avHsw-Ekaw9OaOkSYAY4/view?usp=sharing

Vaccinarea anti-covid, INFORMEAZA-TE!!!

https://vaccinare-covid.gov.ro/