CNMV Premiat in Italia
[link=http://www.adevarul.ro/articole/elevi-romani-premiati-la-roma.html]Preluare adevarul.ro[/link]
FELICITĂRI, 11A!!!
FELICITĂRI, Doamnei BĂDELE!!!
„Feaw – Fire, Earth, Air, Water” este titlul proiectului cu care elevii români de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, din Slobozia, au fost declaraţi câştigătorii fazei naţionale a concursului Enel „Young Energy” – România 2008.
Festivitatea de premiere a învingătorilor concursurilor „Energia in Gioco” şi „Young Energy”, 2007-2008 s-a desfăşurat vineri, 27 februarie 2009, la sediul companiei ENEL, din Roma, în prezenţa Ministrului italian al Mediului, Stefania Prestigiacomo, al preşedintelui ENEL Italia, Piero Gnudi şi a directorului general, Fulvio Conti.
„Este vorba depre un proiect care are drept ţintă tinerele generaţii şi pe care ENEL îl organizează în Italia de cinci ani, iar de trei ani îl propune şi în România, în scopul de a contribui la creşterea culturii privind folosirea eficientă a energiei”, spune Paolo Chighine, coordonatorul principal al proiectului „Young Energy” în România.
Provocarea lansată de către organizatori a fost cea de a regândi în mod responsabil locurile în care trăim. Astfel, mai mult de 2000 de proiecte au fost realizate de către 100.000 de elevi proveniţi din Italia, România, Slovacia, Bulgaria, Cile, Costa Rica şi Guatemala.
Concursul cu tema „Atâtea idei luminoase pentru oraşul tău” a invitat elevii să-şi pună la încercare capacităţile creative în vederea găsirii unor soluţii eficiente de promovare a folosirii inteligente a energiei electrice în locurile în care trăiesc.
Aceştia au avut posibilitatea să-şi expună ideile, fie sub formă de proiecte tehnice, cât şi în mod artistic, sub formă de imagini sau fotografii.
Proiectul s-a adresat şcolilor gimnaziale şi liceelor, iar anul trecut au fost antrenate în concurs 250 de şcoli din România. Printr-un acord cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, experţii ENEL au ajuns în şcoli şi au explicat elevilor cum se produce energia, cum funcţionează centralele electrice, distribuind material informativ expus într-o formă atractivă şi distractivă.
Proiectul câştigător, prezentat de elevii români de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia, îndrumaţi de profesoara de fizică Nela Bădele, a cuprins două părţi.
În prima parte, elevii şi-au propus să verifice cunoştinţele în materie de regenerare a energiei electrice şi de informare a populaţiei despre modul în care ar trebui să acţioneze, astfel încât consumul de energie să fie din ce în ce mai redus. Partea a doua a propus identificarea unei alte surse de energie în orizontul local şi anume: biogazul.
„Biogazul este o bună alternativă, dar din păcate nu se găseşte în cantitate atât de mare, încât să poată servi la alimentarea cu energie a întregului oraş. Însă, am considerat că e o idee bună, pe care merită să o propunem pentru viitor”, spune Leona Camelia Cilibeanu, elevă în clasa a XI-a A la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia.
Succesul concursului şi în străinătate, prin proiectul „Young Energy”, demonstrează faptul că tema energiei poate să contribuie la apropierea noilor generaţii de diverse naţionalităţi, trecând dincolo de frontiere”, a declarat Fulvio Conti, directorul general al companiei Enel Italia.
Premiul pe care l-au câştigat cei 27 de elevi ai clasei a XI-a A din Slobozia a constat într-o excursie de trei zile la Roma.